miercuri, 9 iulie 2008

Bunei mele prietene

Prietenei mele A, cu toata dragostea de care mai sunt capabila.

De cand ma stiu imi “consiliez” prietenii. Pe divers probleme, in diverse situatii…si asta nu din experientza mea (pt ca problemele lor o depasesc demult) ci din darul de a’i asculta si de a putea intoarce situatia pe toate partile, cautand “buba” si in gradina lor nu neaparat in a altora.

Acum cateva zile ma suna buna mea prietena A, as putea’o numi cea mai buna, dar nu stiu pe ce criterii sa o numesc “cea mai buna”…dupa bunatatea sufleteasca? dupa compatibilitatea cu mine? dupa cat ma ajuta uneori sa ma regasesc, dupa cat imi imprumuta din exuberanta ei? Nu stiu cum sa o cataloghez asa ca o numesc “buna mea prietena” si pt mine e cea mai buna exprimare.

Avea o prblema si nu stia de unde s’o apuce. Acum cateva luni,dupa o lunga relatzie cu iubitul, au hotarat sa puna punct. Nu mai erau compatibili in aspiratii si astfel nu intrevedeau niciun viitor impreuna.

Simpla ca buna ziua situatia. Dupa cateva luni, in care si’ar fi doit cu ardoare ca el sa’i urmeze drumul, sau macar sa urmeze un drum care sa nu’l “inchida” pe al ei…a sosit momentul cel mare. Impacarea. El e dispus sa se schimbe, s’o ia de la inceput numai ca are nevoie de ea sa’l “indrume”…sa poata fi persoana de care ea are nevoie.

Si vorba cartzii - “ai grija ce iti doresti, si cum reactionezi cand ti se intampla” (n.m. “Pe touri”)….buna mea prietena s’a trezit in fatza unei situatzii care o depaseste.

Responsabilitatea de a crea dintr’un om care pana mai acum ceva timp avea ganduri,trairi si aspiratzii personale, un produs 100% al tau o apasa prea mult. Nu crede ca i’ar placea si nici nu crede ca ar putea trai toata viatza alaturi de ceva ce poate fi modelat de la o zi la alta, fara acea scanteie de personalitate ce te poate surprinde, ce’ti poate aprinde tzie in suflet un foc, care sa nu se stinga niciodata. Pasiunea. Da, pasiunea evocata spre exemplu de Eliade pentru Maitreyi. Nu e prea indrazneata ca o vrea…e in firea noastra ca oameni sa n dorim perfectiunea.

I’am dat un sfat. Sa aiba rabdare cu el, cu sacrificiul pe care vrea sa’l faca. Sunt poate oameni in lumea asta care renunta la ei, in favoarea altora. Nu sunt multi, dar ea are unul in fatza.

Pentru binele ei, dar si al lui, sa nu inerce sa’l schimbe. Nu aduce nimic bun pentru niciunul dintre ei.

Accespta’l asa cum este, e mai usor decat sa’l accepti ca pe produsul tau!

marți, 8 iulie 2008

Scriu in eter

Uite'ma scriind in propriul meu blog.
De ce blog?
Dar ceilalti de ce?

Cine stie oare ca am un "blog" vechi din perioada copilariei pe care il mai tin si azi updatat la viatza mea actuala? Prietenii, familia, nimeni nu ar banui.

De ce am ales oare sa scriu aici? Scriu pentru mine si pentrul farmecul de "a scrie in eter". Am senzatia ca inalt spre cer un zmeu pe care imi semnez numele, imi declar dragostea, dar pe care nimeni nu va citii, niciodata. Minunat sa scrii ganduri, aspiratii si trairi din spatele unui monitor...pt "nimeni" sau pentru a obtine "nimic".

Friovla postura din care imi incep acest jurnal. Intr'o zi de marti (care mie'mi poarta noroc cu caru') de pe terasa unei case de munte, cu laptopul in poala, tocmai ridicata de pe sezlongul asezat ostentativ spre soare. Am citit aseara "Pe tocuri" si mi'am dat seama ca sub aceeasi forma (capitole scurte, intitulate, fara o sesizabla legatura intre ele) imi scriu si eu de aproape 20 de ani gandurile. Sunt in trend...si cand te gandesti ca nu l'am prins...ci l'am anticipat!!! Ma pufneste rasul. "Trendul" fie el in orice domeniu nu a reprezentat niciodata telul spre care sa ma indrept.

Nu as putea scrie multe pagini despre mine. 29 de capitole a cate (aproximativ) 365 de zile pana acum, dintre care cateva capitole copilarie minunata - legata de persoane dragi si speciale fiecare in parte poate nu prin ce sunt ci prin aportul adus la ceea ce sunt eu acum, cateva capiole cu ani buni de scoala, un capitol cu "burta" si jumatate de capitol pentru moment pe care l'as intitula cat mai real "Sunt MAMA".
Nu sunt Andreea Marin, Ileana Lazariuc sau mai stiu eu care vedeta ca sa reprezinte "stirea" un moment de senzatie, dar pentru copilul meu, joc un rol la fel de important pe cat il joaca dumnealor ca mame.

As putea scrie pagini intregi, as putea "umple eterul" la acest capitol, nu mi'ar ajunge capitolele care mi'au ramas sa povestesc fiecare traie sau fiecare gand pe care'l am ca mama. Si daca as face'o, stiu sigur ca mi'ar ramane lucruri neimpartasite.

Mai trag o portie de soare dupa intro si ma pregatesc sa'mi intiulez primul caitol aici (cap 29)